Tesla folosește Google Glass pentru a-și face mașinile mai eficiente

de: Andrada Bonea
22 03. 2016

Ochelarii Google Glass sunt una dintre cele mai futuriste invenții pe care le-am văzut în ultimii ani, dar s-au dovedit a fi atât problematici, cât și neatrăgători publicului larg. Google a decis, astfel, să nu îi mai facă disponibili consumatorilor, iar singurii care au putut pune mâna pe ei cu ușurință au fost dezvoltatorii.

Se pare că una dintre companiile care mizează pe Google Glass este chiar Tesla, potrivit unui raport publicat de ElectrekÎn plus, APX Labs, o companie care se ocupă cu designul pentru ochelarii smart, listează Tesla drept unul dintre principalii clienți. Imaginea de maijos a fost publicată pe website-ul APX și arată clar că cei de la Tesla folosesc ochelari smart în fabrică.

După eșecul de a cuceri publicul larg, Google a hotărât să regândească ochelarii în care și-a pus atât de multe speranțe. Versiunea a doua a ochelarilor inteligenți a ajuns la FCC, iar fotografia de mai jos ne arată cum vor arăta aceștia. Gadgetul se va putea monta peste ochelarii obișnuiți și vor avea o prismă ceva mai mare, pentru a afișa mai bine informațiile. Vor avea o singură baretă, dar este interesant cum vor sta la ochi fără să cadă.

Potrivit unor zvonuri încă neconfirmate, Google ar încerca să împingă gadgetul Glass către mediul business și către cel științific, iar din această cauză, producătorul nu s-a chinuit prea tare să modifice designul. La interior, Google ar fi integrat un procesor Intel Atom, care ar asigura o performanță mai bună și ar deschide noi posibilități privind aplicațiile. De asemenea, se pare că s-ar numi Enterprise Edition.

În orice caz, doar pentru că anumite companii au început să lucreze cu Glass, nu înseamnă că acest concept a devenit, într-adevăr, bun. Enterprise Edition pare să eșueze în a repara principalele lucruri în neregulă cu prima versiune de Glass: siguranța, funcționalitatea limitată, bateria nu tocmai rezistentă.